Direkt zum Seiteninhalt
A treia edi’ie consecutivă a Concursului „DA mediilor digitale sigure“ s-a încheiat cu succes. Dintre numeroasele proiecte înscrise în competiție au fost selectate opt proiecte care au avut ca temă mediile digitale. Cei trei laureaţi au fost premiaţi în cadrul întâlnirii „Summit for Kids“ care avut loc în Bonn în noiembrie 2016.

Pe lângă cele trei premii ale concursului au mai fost acordate şi două premii naţionale germane, un premiu austriac şi trei premii speciale. Mai multe detalii despre fiecare proiect câştigător puteţi citi pe paginile următoare.

Câştigătorul concursului din 2016 – Locul 1: LitCam gGmbH cu proiectul "Cultură prin fotbal"

Câştigătorii ediţiei 2016 a concursului

Despre câştigători

Locul 1: „Cultură prin fotbal“
LitCam gGmbH, 8-14 ani
Scopul proiectului a fost îmbunătăţirea şanselor la educaţie şi promovarea accesului egal la aceasta, abordând subiecte din lumea fotbalului. În cadrul proiectului copiii au avut parte de două ore dedicate pregătii şcolare suplimentare şi de o oră de antrenament la fotbal. În orele de pregătire şcolară elevilor le-au fost tranasmise cunoștințe cu ajutorul mediilor digitale, apelându-se la subiecte dedin lumea fotbalului. De exemplu la ora de matematică elevii au realizat pe tabletă pronosticuri sportive.
Locul 2: „Reţeaua noastră!- To jest nasza siec!“
Aktion Kinder- und Jugendschutz in Brandenburg e.V., 11-14 ani
Acest workshop a reunit adolescenţi germani şi polonezi care s-au confruntat împreună cu problematica folosirii mediilor digitale. Proiectul a durat o săptămână, timp în care adolescenţii au încercat să afle cum vor folosi pe viitor aceste medii şi cum va arăta internetul viitorului. Subiectele au fost diseminate în interiorul unor mici grupe, asistaţe de specialişti în de mediile digitale. Au luat naştere astfel două poveşti audio, un film care prezintă diferite situaţii cotidiene şi un videoclip muzical pentru care adolescenţii au creat singuri melodia, textul şi imaginile.
Locul 3: „Experţii în internet ai proiectului Radiofüchse“
Kinderglück e.V., 8-9 ani
În cadrul unei mici redacţii virtuale, copiii au gestionat singuri site-ul iniţiativei Radiofüchse şi au postat propriile materiale în reţelele de socializare. Totodată, au animat, moderat şi urmărit comentariile primite. Cu ocazia testării mai multor jocuri, copiii fost îndemnaţi să acorde atenţie şi şanselor, pericolelor sau restricţiilor pe care le implică jocurile virtuale.
Premiul naţional: „welcome2spandau“
Medienkompetenzzentrum (Centrul de competenţe mediale) CIA Spandau, clasele IV – VI
În cadrul proiectului „welcome2spandau“ au avut loc între lunile aprilie şi iulie 2016 şase săptămâni de proiect în care au fost create filme de animaţie cu şi despre copiii din şcolile lingvistice sau din clasele de integrare. La proiectul cu filmele de animaţie au participat copii din cinci şcoli generale şi dintr-un centru pentru tineret. Scopul proiectului a fost punerea în aplicare ideilor şi experienţelor proprii ale copiilor. Pentru aceasta, un asistent în pedagogie digitală le-a stat la dispoziţie participanţilor pentru a-i însoți în efortul de punere în practică a proiectului despre mediile digitale pe care şi l-au propus. La finalul fiecărei săptămâni, copiii şi-au putut prezenta producţiile proprii în faţa publicului.
Premiul naţional: „Laboratorul mobil al bibliotecii“
Biblioteca orăşenească Mannheim, clasele I – VII
„Laboratorul mobil al bibliotecii“ orăşeneşti din Mannheim pune la dispoziţia cititorilor medii digitale şi nu doar de împrumut. În acest fel, copiii au ocazia de a cunoaște mediile şi de a afla cum sunt ele realizate, luând contact cu ele într-o manieră creativă. Prin intermediul la patru staţii interactive cititorilor li s-a oferit posibilitatea de a testa modul de folosire a mediilor. Oferta s-a extins de la ateliere de teatru radiofonic, la ateliere de scris sau citit, până la activităţi de programare sau de compoziţie a muzicii electronice. Prin aceste proiecte creative copiii
învaţă nu doar felul în care au fiinţă mediile digitale ci descoperă şi un nou mod de accesare a acestora.
Premiul naţional: „O imagine care înconjoară lumea“
Şcoala generală Nils Holgersson Thedinghausen, clasa a IV-a
Proiectul „O imagine care înconjoară lumea“ a fost conceput cu scopul de a demonstra elevilor de clasa a IV-a cât de repede se răspândesc fotografiile publicate în internet. În acest scop a fost încărcat în contul privat de facebook al dirigintei o imagine reprezentând picioarele elevilor, precum şi o planşă care conţinea rugămintea de a distribui imaginea mai departe. Imaginea a fost distribuită de peste 123.000 de ori, ceea ce i-a surprins atât elevii, cât şi pe dirigintă. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că imaginea postată pe Facebook a fost modificată de altcineva într-un mod nefavorabil şi repostată. Acest lucru nu doar că a şocat elevii, dar le-a dovedit şi faptul că nu putem întotdeauna influenţa distribuirea datelor noastre personale şi că din acest motiv trebuie să tratăm cu multă precauţie propriile date.
Premiul naţional: „Safer smartphone“
Politik zum Anfassen - Politică la îndemâna tuturor, Isernhagen, clasa a VI-a
Ce posibilităţi ni se oferă pentru a folosi cu simţ de răspundere smartphone-urile, tabletele şi mediile de socializare? La această întrebare au încercat să găsească un raspuns elevi, eleve şi părinţi, în cadrul proiectului „Safer Smartphone“ al asociaţiei „Politik zum Anfassen“. Elevii unei clase a VI-a au organizat singuri în scopul realizării proiectului o seară dedicată elevilor şi părinţilor cu tema „Utilizarea telefonului mobil“. Au intervievat experţi, au înregistrat un„making-of“ şi au publicat la final toate materialele pe internet pentru a fi utilizate şi de alte şcoli. Interviurile luate experţilor de către elevi au avut ca temă „Mediile digitale şi protecţia copilului“. De asemenea, în cadrul proiectului a fost realizat și un sondaj stradal pe care l-au filmat.
Premiul naţional: „Acesta sunt eu! Dar oare sunt eu?“
Serviciul pentru protecţia minorilor Dortmund (Jugendamt Dortmund), clasa a VI-a
În cadrul proiectului „Acesta sunt eu! Dar oare sunt eu?“ adolescenţii au avut ocazia de a se confrunta cu propriile origini, talente şi vise în patru etape diferite. Într-una dintre acestea au luat naştere mai multe portrete dintr-o combinaţie de tehnică analogă şi digitală. În celelalte etape, adolescenţii au creat scurt-metraje animate pe muzică compusă de ei înşişi şi fotografii proprii. Modul de lucru cu tablete și internet a generat mai multe întrebări cu privire la protecţia şi legislaţia datelor personale.
Premiul naţional: “Cybermops is watching you – keep the web clean!”
Şcoala profesională de comerţ (Berufsschule für Bürokaufleute) Viena, 15-16 ani
Subiectul „cybermobbing“ este un subiect delicat pentru mulţi elevi – uneori şi în urma unor experienţe negative personale. Prin metode creative precum brainstorming, poetry-slam sau tehnici publicitare, elevii şi elevele au adunat idei din care au fost create o multitudine de slogane și logo-uri. Nu în ultimul rând, a fost creat şi Cybermops, mascota proiectului, care veghează asupra unui internet „curat“ fără mobbbing prin deviza “Cybermops is watching you – keep the web clean!” Pe lângă îndeplinirea sarcinii de a găsi un titlu pentru proiect, au fost create pe pancarte expuse în clase şi în laboratoarele de informatică o serie de reguli de practici interzise. Acțiunea a fost gândită ca partea unei campanii anti-mobbing în cadrul căreia a fost realizat și un spot dedicat respectivei tematici.
Citiţi mai departe
/mediabase/img/3428.jpg Îi felicităm din inimă pe câştigători şi cu această ocazie şi le mulţumim tuturor celor care şi-au adus contribuţia la concurs. Laureaţilor li s-au decernat premiile cu ocazia întâlnirii "Summit for Kids" 2016. Concurs 2016
/mediabase/img/1803.jpg Ediţia a doua a concursului „DA mediilor digitale SIGURE” a luat sfârşit încununată de succes. Câştigătorii au fost premiaţi în cadrul evenimentului Summit for Kids 2015. Concurs 2015

Premianții noștri din anul 2015

Premianții noștri din anul 2014

Distribuie articolul

Recomandă articolul cu numai un click!
Distribuie