Direkt zum Seiteninhalt

”Să facem o husă pentru mobil”

Timp de lectură: minute
Creativitate, capacitatea de a judeca - 8-11 ani - 90 minute
Utilizarea responsabilă a mediilor transpusă în mod practic
O husă pentru telefonul mobil este un lucru practic. Protejează display-ul de zgârieturi și arată bine. Mai ales dacă husa este concepută chiar de noi. Nu numai că este distractiv să facem o husă, dar este și o bună ocazie să purtăm o discuție despre utilizarea mediilor.
Ideea de proiect ”Să facem o husă pentru mobil” arată cu un singur click pe galeria de fotografii cum pot fi personalizate husele pentru mobil și cum pot fi făcute foarte ușor. În același timp oferă indicații și metode privind modul în care se poate discuta cu copii despre timpii de utilizare a mobilului și despre pauze.
Să facem propria noastră husă de mobil: Indicații sub forma unei galerii foto
Desfășurarea proiectului

Chiar și copiii mai mici au telefoane mobile tot timpul asupra lor. Adulții și copiii - dar și copiii și adolescenții între ei - nu au întotdeauna aceeași părere cu privire la situațiile în care telefonul mobil ar trebui ținut în buzunar. Confecționarea propriei huse de telefoane este adecvată ca o introducere pentru a aborda subiectul.

În timp ce lucrează la huse (de exemplu în grupuri mai mici la mai multe mese) copiii își exprimă punctul de vedere cu privire la timpii de utilizare și la pauze și discută despre aceste aspecte. În acest context copiii povestesc propriile lor experiențe din viața de zi cu zi - fie de acasă în familie sau cu prieteni fie în public (de ex. mergând cu autobuzul). Cu ajutorul metodei ”avalanșa de foi” punctele de discuție sunt fixate în scris iar apoi vor fi prezentate tuturor și discutate în cercul larg.

Ideea proiectului este concepută într-un mod atât de flexibil, încât metoda ”avalanșa de foi” poate fi utilizată fie la începutul fie la finalul activității. De asemenea ideea de proiect poate fi foarte ușor utilizată în cadrul familiei. Într-o astfel de utilizare membrii de familie pot discuta despre punctele lor de vedere.

La început vor fi înmânate toate materialele de lucru și instrucțiunile de lucru unor grupe mici de 4 până la 6 copii. De asemenea întregul grup va fi solicitat să se folosească de timpul de lucru pentru a discuta despre propriile experiențe cu utilizarea telefonului mobil. Puteți folosi următoarele întrebări stimul:

  • Știți cât de mult folosiți telefonul mobil în fiecare zi?
  • Vă enervează când prietenii voștri scriu mesaje pe telefonul mobil, exact când voi vreți să povestiți ceva important?
  • Cum vi se pare dacă telefonul mobil este setat pe modul silențios sau este închis în anumite momente ale zilei?
  • Care ar fi aceste momente sau situații?
Asigurarea rezultatelor: husa pentru telefonul mobil
Formă socială: lucru individual cu discuție în grup
Metoda ”Avalanșa de foi”: după ce copiii au terminat confecționarea propriei lor huse, fiecare copil primește o foaie de hârtie pe care este formulată deja o idee cu privire la acest subiect (de ex. ”Copiii sub 12 ani ar trebui să folosească smartphone-urile numai pentru apeluri telefonice urgente”) Grupul va fi acum rugat să noteze pe foaia de hârtie ideile lor cu privire la respectivul enunț. După un anumit timp (aproximativ 3 minute) foaia merge mai departe și următorul grup va nota ceva pe aceasta.
Asigurarea rezultatelor: Foi cu enunțuri
Formă socială: lucru în grup
După ce foile cu enunțuri au făcut turul întregii clase rezultatele vor fi prezentate grupului extins și vor fi clasificate în comun.
Asigurarea rezultatelor: prezentare
Formă socială: Prezentare în plen
Obiective de învățare pe competențe

Cu ajutorul acestui proiect în cadrul instituțiilor educative pot fi urmărite următoarele obiective de învățare pentru competențele menționate:

Copiii și adolescenții se confruntă cu subiectul timpilor de utilizare a mediilor pornind de la trăiri din viața cotidiană și își dezvoltă astfel abilitățile de reflecție și de judecată. Astfel ei vor fi capabili să abordeze subiectul din perspective diferite și să își dezvolte propriile puncte de vedere.
Citiți mai departe
/mediabase/img/2238.jpg Chiar şi pentru copii şi adolescenţi telefonul mobil nu este numai o „jucărie”, ci mai ales un mijloc de comunicare socială. Informaţii detaliate
/mediabase/img/2239.jpg Multor părinți le vine greu să le transmită copiilor lor modul corect de abordare a mediilor digitale. Reguli și sfaturi pentru părinți

Reguli și sfaturi pentru cadrele didactice

Distribuie articolul

Recomandă articolul cu numai un click!
Distribuie